sâmbătă, iulie 6, 2024

Coldea, Coldea și iar Coldea

Astăzi, site-ul Corect-News îi este dedicat în mare parte generalului cu patru stele Florian Coldea. Cel care a fost mulți ani de zile înșurubat de Traian Băsescu la butoanele SRI. Care a construit împreună cu Monica Macovei și cu Laura Codruța Kovesi statul subteran, în care în final au fost prinși ca de o caracatiță oameni de afaceri, politicieni, jurnaliști și mai ales procurori și judecători. Cel care ulterior a devenit președintele statului subteran. Despre rețeaua lui se scrie azi pretutindeni în lume. Și, în fine, Coldea a încercat un răspuns.

Răspunsul lui Florian Coldea, extrem de lung, de plictisitor, plin până la refuz de banalități, de insinuări și chiar de insulte adresate unor importanți jurnaliști, a venit cu scurt timp înainte ca jurnalistul de investigații Liviu Alexa să realizeze o performanță pe care într-un fel am anticipat-o. El l-a determinat pe fostul președinte și prim-ministru albanez, aflat în prezent în arest la domiciliu din motive politice, domnul Sali Berisha, să revină cu noi detalii în acuzațiile pe care le aduce regimului socialist condus de premierul Edi Rama, care a creat la rândul său o întreagă rețea națională și internațională, care în paralel are menirea de a lovi în adversarii săi politici, dar și de a procura uriașe fonduri ilegale, inclusiv din traficul de stupefiante de mare risc, fonduri pentru a corupe și a-și duce mai departe campania electorală. În această rețea a fost atras în schimbul unor sume consistente de bani generalul cu patru stele Florian Coldea, aparent printr-un contract de consultanță în probleme de securitate. În esență, noi îl acuzăm pe Coldea, precum și pe toți cei care sunt complicii voluntari sau involuntari ai acestuia că au pus prin intermediul fostului șef SRI la dispoziția unei puteri străine o serie întreagă de informații de care a dispus și dispune SRI. Și evident ne întrebăm stupefiați cum a fost posibil ca un om plătit din bani grei și care a beneficiat de toate onorurile să ajungă nu numai să pună în pericol grav democrația construind statul subteran, dar și să creeze o rețea de crimă organizată națională și internațională. Cum arătam mai sus, într-un târziu, Florian Coldea a răspuns.

Cine dorește, poate citi pe multe site-uri, inclusiv pe Corect-News, răspunsul integral al lui Coldea. De fapt nu este un răspuns. Veți vedea. Totuși, în conținutul amplei sale declarații, apare un pasaj extrem de interesant care enumeră obligațiile legale pe care le are un fost reprezentant al Serviciului Român de Informații după ce trece în rezervă. Cine i-a compus declarația lui Coldea, ori a fost extrem de pervers, ori a fost prost. Pentru că din enumerarea obligațiilor legale pe care le are un asemenea personaj dacă dorește în vreun fel sau altul să rămână în activitate, rezultă că Florian Coldea a încălcat la greu o serie de legi ale statului, legi importante, care țin de siguranța națională. Și mai rezultă că cine trebuia să monitorizeze activitățile lui Coldea, în primul rând serviciul intern de protecție al SRI, ori nu a făcut acest lucru, ori nu a raportat ce se întâmplă directorului SRI și președintelui CSAT. Ori a raportat, iar aceștia, dintr-un motiv sau altul, au dormit pe ei. Sau s-au făcut că dorm.

Suntem acum în situația în care dezvăluirile despre gruparea Coldea bubuie literalmente. Vor provoca ele un seism atât de puternic încât SRI, pentru a  fi salvat, să fie silit să treacă printr-un purgatoriu? Odată cu o parte din clasa politică și de afaceri implicată? Și o parte din lumea justiției și lumea presei? Aceasta este marea întrebare. Și marea provocare a României zilelor noastre.

Sursa: Corect-News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


Ultimele articole

Ia pastila SRS