Deși președintele interimar Ilie Bolojan nu a făcut eforturile necesare pentru ca, în urma consultării cu partidele politice, să elaboreze o strategie națională de securitate și apărare pe care să o valideze Parlamentul, așa cum a plecat la Bruxelles, câine surd la vânătoare, a reușit totuși să lanseze câteva idei salutare. În concepția sa, România poate contribui la reînarmarea Europei, ducând până la capăt câteva obiective clare. Despre acestea, în cele ce urmează.
Ursula von der Leyen, care a ajuns în fruntea Comisiei Europene în urma unor negocieri politice, fără a fi fost aleasă, fără a obține nici măcar un singur vot al unui cetățean UE, a bătut din picior și a convocat șefii de state pentru a promova un nou proiect cel puțin aparent nebunesc: reînarmarea Uniunii Europene. Asta în timp ce Donald Trump, împreună cu Vladimir Putin, sunt la un pas de a decide, desigur, după ce vor primi și cuvenitele acorduri din partea UE și a Ucrainei, o înțelegere pentru încetarea focului și apoi un tratat de pace în toată regula. Se afirmă însă insistent și nu fără un just temei că sunt necesare garanții serioase de securitate din partea Federației Ruse, garantate de celelalte puteri, întrucât până în prezent Vladimir Putin a demonstrat că este incapabil să se țină de cuvânt. Iar Statele Unite, conform declarațiilor lui Donald Trump, refuză să ofere la rândul lor asemenea garanții cum că Ucraina nu va mai fi invadată din nou în viitor și pretind ca respectivele garanții să fie asigurate de Uniunea Europeană. În atari circumstanțe, mai mulți șefi de state din Uniunea Europeană, în frunte cu Emmanuel Macron, susțin scenariul reînarmării Europei.
Ursula von der Leyen a vorbit inițial de un buget de 600 de miliarde de euro, dar ulterior, la un interval de o singură zi, acest uriaș efort financiar al statelor europene ar urma să crească la 800 de miliarde de euro. Pe parcursul dezbaterii acestei teme, Emmanuel Macron, ca reprezentant al singurului stat UE care dispune de un arsenal nuclear, a plasat și scenariul conform căruia Franța ar putea exporta tehnologie nucleară în beneficiul unora dintre statele europene, Germania fiind prima pe listă. Ceea ce înseamnă nici mai mult, nici mai puțin decât că de la vârful Uniunii Europene se propagă ideea proliferării celei mai teribile arme create vreodată de om și, ca atare, crește pericolul scăpării de sub control, în viitor, a arsenalului nuclear.
Din păcate, nimeni sau prea puțini își pun întrebarea dacă statutul Uniunii Europene prevede și permite așa ceva. Din câte știu eu și din câte învață copiii la școală, Uniunea Europeană nu este o organizație militară. Iar până în prezent nici nu a luat decizii sub acest aspect. Pentru atingerea obiectivelor lansate de Ursula von der Leyen și susținute în forță de Macron, este necesar un acord special asumat de toate cele 27 de state UE.
Să revin însă la proiectele pe care Ilie Bolojan le-a susținut în acest context la Bruxelles. Acesta, în numele statului român și, repet, fără vreun acord din partea Parlamentului, se angajează la o creștere a bugetului apărării, bani urmând însă a fi utilizați sub forma unei investiții masive în industria națională de apărare, o industrie care, în urmă cu 35 de ani, duduia și aducea un important aport de valoare adăugată prin exporturi la trezoreria statului. Mai mult, Bolojan a insistat ca sumele alocate în acest mod în beneficiul fabricilor românești de armament să nu fie consemnate drept o creștere a deficitului bugetar, astfel încât România să nu fie sancționată de agențiile de rating și, ulterior, de băncile care ne acordă împrumuturi. Și această propunere, dacă ea va fi adjudecată de Consiliul și de Comisia Europeană, este cât se poate de rezonabilă. Și la fel, decizia pe care și-o asumă statul român de a nu trimite în Ucraina militari, trupe destinate menținerii păcii și, deci, contracarării unui eventual atac rusesc.
Nu ne rămâne decât să sperăm că propunerile lui Bolojan, făcute în numele statului român, vor fi adjudecate de partenerii noștri europeni. Desigur, dacă acesta ar fi avut un acord prealabil al Parlamentului, dacă România ar dispune de o strategie națională de apărare, ar mai putea fi implementate și alte măsuri vizând flota noastră militară, alarmant de subțire, sau capacitatea României de a recruta, echipa și pregăti corespunzător un număr mult mai mare de combatanți decât cel pe care îl avem în prezent. Până la urmă, dacă Europa trebuie să se reînarmeze, fiecare dintre state, inclusiv România, ar trebui să dispună de o puternică armată națională, care nu ar putea fi altfel edificată decât prin recrutarea obligatorie a tinerilor, așa cum s-a procedat în perioada comunistă, când, la nevoie, puteam lansa într-un război de apărare circa 800 de mii de militari combatanți.
