Este o temă care merită să fie analizată. Ce le vor spune în esență, în precampanie și în campanie, potențialilor alegători, prezidențiabilii din România? Prin ce anume se vor putea diferenția ei? Cum se va împărți, în funcție de mesaje, electoratul acestei țări?
Știm din experiențele anterioare că procentul de prezență la vot la prezidențiale va fi mai mare decât în cazul celorlalte runde de alegeri. Și mai știm că un electorat substanțial, alcătuit din aproape un milion de votanți, se va pronunța din străinătate, în cea mai disputată dintre alegeri. Putem presupune, din datele disponibile până în acest moment, cine ar putea fi candidații. Iar analiza profilului acestora ne indică, cu relativă precizie, ce discurs vor avea. Și în fine, mai știm că dincolo de forța partidelor care îi susțin, candidații se vor departaja pe cont propriu. În cazul prezidențiabililor, contează mai mult persoana decât partidul. Să încercăm deci să răspundem la întrebarea din titlu.
Există o primă categorie, cea mai numeroasă, de prezidențiabili aliniați în mod super disciplinat euroatlantismului și globalismului. Aceștia sunt, într-o ordine alfabetică, Mircea Geoană, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Dacian Cioloș și Nicușor Dan, dacă ceea ce se aude în legătură cu acesta se confirmă. Această primă categorie de candidați prezidențiali, fără a promova sub nicio formă mesaje anti-suveraniste, mesaje potrivnice interesului național, vor taxa cu fermitate orice mișcare suveranistă, începând cu partidul AUR și orice candidat suveranist, începând cu Cozmin Gușă, drept fenomene politice de tip extremist, anti-UE și anti-NATO și eventual pro-Putin. E greu de presupus că în esență mesajele celor cinci vor fi foarte diferite. Mircea Geoană va promova cu certitudine mesaje inspirate din geopolitică, în ideea că România va trece la un alt nivel în relația ei cu Statele Unite și în valorificarea excepționalei poziții pe care o are în flancul sud-estic NATO la Marea Neagră și la gurile Dunării. Va afirmă că, în calitate de președinte, va susține, cu toată tăria, crearea în România a celei mai mari baze militare americane din Europa. Va mai promova ideea că România, ca și întreaga Europă de altfel, va trebui să aloce mult mai mulți bani pentru propria apărare. Și, evident, provenind din diplomație, va dedica o parte dintre mesaje acestui domeniu în care România este atât de deficitară. În ceea ce-i privește pe Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, dacă aceștia vor candida, mesajele lor de tip prezidențial – nu cele care ar dubla atribuțiile executivului sau ale legislativului – vor fi relativ identice și lipsite de impact, dată fiind lipsa de cultură politică a celor doi. Nici nu are cum să fie altfel, de vreme ce atât PNL cât și PSD, partidele care ar sta în spatele acestora, și-au pierdut între timp substanța caracteristică celor două formațiuni politice, numai astfel explicându-se de ce struțo-cămila PSD-PNL a îmbrăcat forma unei căsătorii a două persoane de același sex. În fine, discursul lui Nicușor Dan va fi total neinteligibil și lipsit de impact, iar discursul lui Dacian Cioloș va fi accentuat pro-European și probabil anticorupție.
A doua categorie este o serie scurtă de candidați, de tip suveranist, Cozmin Gușă, Eugen Teodorovici și un personaj cu totul și cu totul exotic, Diana Șoșoacă, dacă la momentul respectiv se va mai numi așa. Probabil că cel mai elaborat discurs, care va acoperi întreaga plajă a suveranismului, începând de la spiritualitate, religie, familie, cultură, și terminând cu reformarea instituțiilor de apărare și reformarea Constituției prin modernizarea statului va fi promovat de Cozmin Gușă. Eugen Teodorovici va fi extrem de critic la adresa administrațiilor anterioare, dar discursul său va fi mai mult tehnic și consacrat contra performanțelor guvernelor care au condus România. Diana Șoșoacă, dacă va strânge numărul necesar de semnături, va colora puternic acest peisaj relativ pestriț al prezidențiabililor și se va transforma într-un fel de cordon ombilical pentru cea de-a treia categorie de candidați, cei exotici.
Candidații exotici anunțați până în prezent, sunt Florin Călinescu și Silviu Predoiu. Lor ar putea să li se adauge Mircea Diaconu. Toți trei, deși au avut tangențe cu politicul, în cazul lui Predoiu și Călinescu, sau chiar s-au metamorfozat în timp în politicieni – cazul Mircea Diaconu – se vor adresa inevitabil unui electorat care trebuie scos cu forcepsul și cu mesaje specifice din casă pentru a se prezenta la vot. De altfel, Florin Călinescu a și făcut referire la o asemenea strategie. Mircea Diaconu va face apel la aspirația ancestrală a românilor de a-și conserva fibra națională și independența, iar Silviu Predoiu la rândul său va avea un discurs anticorupție și va încerca să promoveze rolul pe care îl pot juca instituțiile de forță și serviciile secrete în combaterea corupției.
Pornind de la precizările pe care le-am făcut mai sus, cândva, atunci când vom cunoaște cu exactitate numele și profilul tuturor candidaților, dacă voi dori să fac un exercițiu, cred eu, interesant, voi fi în măsură să schițez, desigur în linii generale, discursul fiecăruia dintre ei. Una peste alta însă, pentru etapa în care ne găsim, constat că România se confruntă cu o sărăcie lucie de candidați cu adevărat relevanți.
